MODUL - PSIHOLOGIE ȘI PEDAGOGIE INTERGENERAȚIONALĂ

 

·         Psihologia personalităţii la vârsta a treia

Lect.univ. dr. Sandrina Mindu

 

Gândurile, sentimentele şi atitudinea noastră sunt factori determinanţi ai modului în care îmbătrânim. Majoritatea formelor de dezechilibru emoțional- depresia și anxietatea-sunt atât de des întâlnite încât se pot numi epidemii. Psihoterapia convențională poate determina o persoană să devină conștientă de tiparul gândurilor sale. Schimbarea modului de a gândi necesită un efort conștient și exercițiu și, de multe ori, ajutor din exterior. Cursul va oferi participanților informații teoretic-aplicative despre psihologia personalității vârstei a treia precum și modalități concrete de menținere a stării de bine, de  acceptare a scenariului de viață, a modificărilor corporale și emoționale, de înțelegere și gestionare a stărilor afective negative (anxietate, depresie). Este o invitație de a găsi modalități de păstrare a tinereții sufletești indiferent de vârsta cronologică.

 

·         Noi şi cuvintele noastre

Lect.univ.dr. Valentina Cornea

 

Utilizat pentru a comunica idei și concepte, limbajul transmite informații și despre felul de a fi al oamenilor. Organizată în jurul unor întrebări cheie – de ce oamenii se roagă, de ce oamenii înjură- prelegerile „noi si cuvintele noastre” prezintă și pun în discuție rezultate ale unor cercetări recente din domeniul psihologiei și socio-lingvisticii prin care se argumentează efectele cuvintelor asupra comportamentului uman.

 

·         Pedagogie intergenerațională

Conf. univ. dr. Valerica Anghelache

 

      Educația nu se limitează la vârsta școlarității. Ea constituie un proces complex, permanent, ce vizează durata întregii vieți. Din această perspectivă devine necesară înțelegerea obiectivelor și a particularităților educației la vârsta a treia, etapă ce aduce cu sine o ambiguitate a statutului individului în raporturile sale cu ceilalți. Această ambiguitate poate fi anihilată prin asumarea de responsabilități socio-educaționale, cu funcție compensatorie în plan personal. Pentru aceasta este necesar un demers informativ și formativ care să ofere fiecărei persoane aflată în această etapă de vârstă instrumentele adecvate unui anumit tip de intervenție educativă. Se impune astfel înțelegerea și asumarea noilor responsabilități în cadrul familiei, a relațiilor intergeneraționale, precum și a efectelor pedagogice generate de tipul de implicare în dinamica relațiilor intrafamiliale. Vom vorbi astfel despre: educație și autoeducație la vârsta a treia, copii – părinți – bunici, dificultăți de corectare a modelelor educaționale, strategii de mediere a conflictelor intergeneraționale sau perioadele critice în relaţiile de familie.

 

·         Cum ne pregătim pentru vârsta de argint?

Lect.univ. dr. Luminiţa Iosif

 

Dacă îmbătrânirea este înscrisă în legile universului, atunci acceptarea ei trebuie să fie o premisă pentru a o face într-o manieră distinsă. Totuși, neacceptarea îmbătrânirii pare să fie regula, excepția societății noastre. Două dintre cele mai evidente moduri sunt utilizarea produselor cosmetice și chirurgia plastică. Se vorbește prea puțin despre pregătirea mentala sau fizică adaptată. Motivul pentru care respingem îmbătrânirea este înrădăcinat în percepția distorsionată. Există însă nenumărate modalități de a ne pregăti din timp pentru schimbările pe care le aduce înaintarea în vârstă. Cursul oferă a scurtă privire asupra câtorva dintre acestea metode aflate la îndemâna fiecăruia dintre noi.